Annie_the_best
V.I.P
 Din: Iasi
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2626
|
|
Cap 61
Scrisoare pentru cel mai idiot specimen de pe planeta
Acum o sa te intrebi de ce te fac idiot cand ti-am spus ca te iubesc. Ei bine, azi am aflat un lucru nou. Am aflat ca te urasc cu cea mai veninoasa, oribila si dureroasa ura. Chiar si acum cand stau si ma uit la poza cu tine si cu ea si ma gandesc ca poate nu merita, te urasc.
Ai frant tot din mine si ma doare. Ai calcat in picioare tot ce era mai frumos din mine si m-ai transformat in ceea ce am urat dintotdeauna. Te urasc pentru ca din cauza ta am devenit patetica si m-am injosit de atatea ori numai ca sa te uiti dracului la mine. Dar oricat as fi incercat sa ma dau in spectactol ca un idiot ce esti nu te-ai uitat niciodata la mine.
Te urasc pentru ca din cauza ta urasc pana si cele mai insignifiante lucruri.
Acum dupa ce crezi ca ai gasit persoana potrivita probabil te intrebi cum te-ai putut uita la mine. Spui ca am avut ceva special crezand ca acum nu-l mai am. Stii care e diferenta de atunci si acum?Nu e vorba ca eu nu mai am acel lucru ci ca tu ai capatat ceva nou de atunci. Pe langa prostia care iti e caracteristica ai capatat o iubita. Si inca te intrebi de ce tineai la mine.Tineai la mine pentru ca eu ti-am fost prietena. Am fost acolo cand ai ras si as putea sa jur ca am fost acolo si cand ai plans. Am fost acolo cand ai avut nevoie de cineva cu care sa vorbesti. Te-am ascultat in tacere fara sa spun nimic. Cand soarele nu mai rasarea pe strada ta, am fost acolo umplandu-ti cerul de stele ca sa nu te pierzi in intuneric. Cand tristetea ti-a invadat sufletul am plans pentru tine ca pe tine sa nu te doara cum m-a durut pe mine. Stii de ce ai tinut la mine? Ai tinut la mine pentru ca eu te iubeam. Te iubeam cu cea mai sincera si nevinovata iubire si desi ani la randul am sperat sa intelegi nu ai facut-o. Si oricat de mult m-am chinuit totul a fost in zadar.Chiar si atunci cand ai aflat nu ti-a pasat. Si stii de ce te urasc? Te urasc pentru ca in loc sa ma lasi dracului in pace si sa nu insisti atat ai continuat sa o faci. Si desi stiai ca situatia nu se va schimba m-ai facut sa dau afara tot din mine scotand la iveala sentimentele mele blestemate. Si a durut. Si ce doare acum e ca ma ignori. Daca sentimentele mele nu o sa schimbe nimic, acum de ce ma ignori? Te urasc! Dar nu o sa plang. Nu esti atat de important incat sa plang dupa tine. Si eu o sa te ignor.Si atunci o sa vezi cum e sa nu ma mai ai mereu aproape.
Cu drag, Any
Am inchis ochii simtind cum totul se darama in jurul meu. Te urasc!
Simteam cum aerul imi lipseste, stand inghesuita printre atatia elevi si profesori.Evident, toti erau in sala de festivitati unde unii de a 6-a recitau poezii pentru mama.Eram si eu pe acolo amintindu-mi cate emotii aveam cand eram pusa in situatii de genul.Aveam memoria proasta si trac asa ca educatoarele si profesoarele imi dadeau poezii scurte.Mi-am sprijinit capul de May cautand o solutie.Axel pur si simplu nu pricepea faptul ca nu am chef de nicio combinatie.Si brusc mi-am amintit ca nu mai am pe cine sa astept.Poncho ma ignora complet iar eu plangeam ca o idioata dupa fantoma a ceea ce a fost candva.Pentru a nu suferi si mai mult am decis ca tipul din clasa mea cu cel mai fermecator zambet posibil nu era acelasi de dinainte.Era mai sanatos pentru mine.Asa ca am decis.Cand Axel ma va intreba din nou voi spune „da”.Eram atat de sigura incat nu era nicio sansa sa dau inapoi.Aproape nicio sansa....
Poncho mi-a zambit cu zambetul sau viclean bucurandu-se ca tocmai castigase ultima noastra confruntare.Dar ca un copil incapatanat ce sunt mi-am intors capul incetand sa ii mai dau vreo atentie.A spus ca am ceva cu el pe un ton enervant si mult prea serios si imi amintea de felul cum se comporta cu celelalte fete.Nu acceptam asa ceva pentru ca Poncho s-a comportat mai mereu mai diferit cu mine si nu acceptam sa imi vorbeasca pe tonul „ala”, subliniez ala cu mine.
Ziua decursese bine, chiar foarte bine pentru o zi de luni.Bineinteles, exceptand faptul ca gelozia lui Dul m-a atacat din nou cand Ucker a zis ca miros a ciocolata.Sara imi tot zicea ca ne certam dintr-o prostie cand ea si Sandra se certau din cele mai idioate motive posibile. O data s-au certat pentru ca Sandra a zis ca Paula, una de-a 9-a, e de treaba. Si desi Sara nu avea nicio treaba cu fata aia, s-a suparat.
Activitatea s-a terminat la 10:35 asa ca unii dintre noi am decis sa mergem la plimbare.Axel a decis sa nu vina si intr-un fel sau altul imi parea rau.Cred ca spusese ceva de un meci de box la care participau niste persoane importante.Ucker nu voia sa mearga insa Sandra l-a convins.Deja nu mai era un secret pentru nimeni faptul ca Ucker o asculta pe Sandra, desi in ultimul timp o cam ignorase.
Mergeam pe jos pentru ca „e criza si biletul de autobuz e prea scump.”
Gheata de la balcoane stralucea ciudat iar eu mergeam ca deobicei inca prinsa in gandurile mele mult prea incurcate.A durat doar o secunda si am stiut ca e mana destinului, deoarece nu cred in coincidente.Turturii de gheata de la balcoanele sub care mergeam s-au desprins si desi Dul ma avertizase inainte aveam mult prea multe pe cap incat sa ma mai gandesc si la chestia asta.M-am ferit din instinct, din nou picioarele mele gandind singure.M-am izbit de Poncho in felul in care stiam numai eu sa ma izbesc.E ciudat cum ma izbesc numai de el.
Ceilalti s-au oprit holbandu-se la niste martisoare interesante.Mainile sale m-au prins de talie si m-am intors alarmata incercand sa vad cine era.Axel se intorsese deja?La dracu’ nu eram pregatita.S-a pus langa mine inca tinandu-ma si buzele mi s-au curbat intr-un zambet.Era Poncho.M-am uitat sceptica spre el si zambea.
„Parca erai suparat pe mine” am spus incercand din rasputeri sa nu zambesc
„Cand?” a spus amuzat si am vazut-o pe May apropiindu-se
„Ai spus ca am ceva cu tine” am spus si zambetul tampit de pe fata mea a aparut
„Am uitat” a chicotit
Inaintam desi incercam sa il fac sa se opreasca.
„Ea merge cu mine” a spus May pe un ton autoritar.M-am intrebat de ce face asta si mi-am amintit brusc ca am rugat-o sa nu ma lase singura cu Axel.Mda...si se parea ca isi facea meseria bine. Never mind. Ea nu stie...
„Nu!” a spus Poncho cu tipica voce de copil care nu voia sa dea jucaria, si apoi a ras
Dar May nu se lasa.M-a prins de mana iar eu m-am intrebat daca sa fac asta.Privirea lui Dul m-a perforat si stiam ca daca nu opun rezistenta o sa fiu bombardata cu glume proaste in urmatoarele zile.Dar cu toate astea May nu avea cum sa ma „scape” asa ca cea mai gura-sparta din liceu, Emy , s-a gandit sa o ajute.Incepeam sa raman fara aer asa ca m-am gandit sa renunt.M-am asteptat sa cadem.Imi aminteam proiectul acela pe care il facusem mai demult cu funia aceea de care 2 persoane trageau si daca una din persoane renunta si ii dadea drumul cealalta avea sa cada.Insa nu.M-a sustinut perfect si am continuat sa mergem.
Trebuia sa traversam strada si am zambit amintindu-mi un lucru interesant.A oftat oprindu-se.
„Poti singura sau te duc eu?” a intrebat de parca eram o tipa cu nevoi speciale
„Pot!” am raspuns fara sa gandesc
„Asa ma gandeam si eu”
„Defapt nu.Du-ma in brate!” si am inceput sa rad constienta fiind de publicul din spatele meu
Dul radea de mine in acelasi timp certandu-se cu Sara care pomenea de anul trecut cand Dul i-a spus ca florile din partea clasei pentru diriginta arata ca niste boscheti, la care Dul i-a spus ca oricum nu merita altceva.Sandra isi legana soldurile pe langa Ucker in timp ce Chris il ghiontea pe Poncho.
Intr-un final am decis ca urmatoarea zi avea sa fie oribil de grea asa ca aveam sa ne intoarcem inapoi.Chris si cu mine trebuia sa mergem in statie, iar ceilalti aveau sa vina cu noi ca mai apoi sa isi continuie drumul spre casa.
L-am simtit in spatele meu si m-am oprit prefacandu-ma ca m-am prins de ceva extrem de important.Am ofat desi nu eram trista deloc.
„De ce nu o iei pe Sandra?” am raspuns scotand cate putin din veninul ce il pastrasem in anii astia
„N-am nicio treaba cu aia” a spus amuzat
May era din nou langa mine si mi-am dat seama ca fusese mereu acolo insa nu am bagat de seama.A zambit ca si cum stia o cale „sa ma scape”.
„Ii voi spune iubiticii tale.Va vad in fiecare dimineata.” M-am uitat surprinsa spre May.Brusc, imi amintea de un geniu criminal din desene animate.May s-a uitat ciudat spre Poncho si a zambit cunoscatoare.
„Da.Va vad in fiecare dimineata cand astept in statie si sunteti mereu...” a continuat May vorbind atat de repede incat imi era destul de greu sa pricep tot ce spune.Cuvintele ieseau distorsionate si durea deoarece stiam care este realitatea...realitatea mea dureroasa.
„Care fiecare dimineata?Nu am mai vazut-o de 2 saptamani si s-ar putea sa nu o mai vad.”
Vocea ii era mult prea sigura si am zambit.Partea egoista din mine ce crescuse dupa atatea dezamagiri radia de fericire.Mai tarziu am realizat ca ii vazusem cu o saptamana inainte impreuna, el asteptand-o in statie.
Eram aproape de statie, simteam gustul despartirii amar pe limba si incercam sa diger noile informatii.Mi-a tinut mainile iar degetele sale erau,din nou in completa antiteza cu ale mele, calde.Am avut senzatia de deja-vu insa nu i-am dat importanta.Autobuzul venea asa ca m-am rasucit spre strada.Ceilalti inca erau in spate.Doar Chris alerga sa ma ajunga.Am simtit cum se apropie iar buzele sale au depus usor un sarut pe obrazul meu.Chris m-a impins spre autobuz astfel sa nu il ratam si am urcat ametita cu gandurile in toate partile.
Si deodata realizarea m-a lovit din plin.Mi-am amintit de teoria mea si de cercul perfect.Si am incercat sa imi amintesc ce s-a intamplat cand eu si Axel ne apropiasem iar Poncho nu parea ok cu ideea asta.Imi aminteam ca se certasera putin.Dar acum situatia se complicase, stiam ca nu mai eram aceeasi de anul trecut si ca toate sentimentele se maturizasera si cresteau in intensitate.Incercam sa raman la stadiul de „teorie” insa nu pot sa cred ca totul e doar o coincidenta absurda pentru ca daca e un lucru in care nu cred acela e coincidenta.Lucrurile nu se intampla pentru ca se intampla, ci se intampla pentru ca trebuie sa se intample.
Am urmat conversatii in contradictorii pe internet.Stia ca logica mea e imbatabila insa continua sa incerce sa imi schimbe ideea.Mainile mele alunecau furioase pe tastatura.Simteam presiuniea anilor aceia in care am suferit.Pe de o parte era Axel care era dupa mine mereu incercand sa ma convinga si pe de alta parte era Poncho si stiam ca nu pot incerca nimic cu Axel atata timp cat exista el.Un „el” caruia nu i-a pasat niciodata de sentimentele mele.Si cu toate astea, juca rolul principal in realitatea mea dureroasa.Respiratia mi se opreste pentru o secunda si incerc sa citesc acelasi rand de mai multe ori pentru a pricepe adevarul.
„Umbla cu altul” imi spune el si cerul pica peste mine.
Ma simt plina de un sentiment ciudat pe care nu l-am mai simtit de mult.Ma simt plina de mila si intr-un fel sau altul ma simt ciudat.Imi venea sa ii strig „Ti-am spus eu!” dar adevarul e ca niciodata nu i-am spus.Stiam ca asa se va intampla si probabil de asta am fost mirata ca au continuat atat de mult timp.Si lucrul care ma enerva si care ma facea sa sufar in acelasi timp era ca el stia si cu toate astea nu incheia povestea.Si nu o incheia dintr-un motiv cat se poate de simplu: pentru ca o iubea.O iubea si ii putea accepta toate greselile.
Cap 62
Ma simteam ciudat si toata prostia asta durea ingrozitor de rau.Ma uit spre fata lui si o vad la fel de fara viata ca si a mea.Sau poate...eu eram atat de trista incat mi se parea ca toti sunt la fel. Sau poate ca nu...pentru ca May topaie fericita pentru ca tipul ala cum l-o mai chema i-a spus ceva despre prietenie. In mod normal mi-as fi dat ochii peste cap de exact „N” ori si i-as fi tinut o predica despre faptul ca isi face prea multe sperante. Si daca e cineva care se pricepe la chestia asta, eu sunt aia. Stiu cel mai bine cum e sa intelegi mesajul gresit si sa iti faci sperante degeaba.
Ma indrept spre laboratorul de biologie singura din nou pentru ca May incerca sa se dea bine pe langa Dul asteptand-o sa incuie clasa. Poncho trece pe langa mine si simt cum ma inec in valuri de indiferenta pura.
„Te-a mai gandit?” il aud pe Axel
„Nu” ii spun plictisita total
„Aha, nu te gandi” imi spune si simt furia in vocea sa
Dar in fond, de ce trebuie sa ii raspund?Din cate stiu nu trebuie sa raspunzi la intrebari tampite doar pentru ca vrea un tampit sa stie raspunsul la o intrebare tampita.
„Nici nu ma mai gandeam” ii spun complet furioasa si inaintez grabita ajungand in fata lui Poncho.
Si ma doare.Pot sa spun cu sinceritate totala si fara pic de falsitate ca ma doare.Imi inclestez pumnii si simt cum atmosfera aceea apasatoare pune stapanire pe mine transformandu-ma din nou in ceea ce am fost mereu: zombie.Intotdeauna am stiut ca ma va face sa sufar insa nu am vrut sa accept.Probabil chiar si daca mi s-ar fi spus ca din cauza lui ma voi chinui in cel mai intunecat iad tot nu mi-ar fi pasat.M-as fi aruncat fara frica in siragul ce cuprindea toata durerea si suferinta atata timp cat as fi stiut ca el va fi acolo.
Si desi stiu ca ceea ce simt pentru el e un sentiment nobil nu pot sa nu ma simt oribil de patetica si ridicola cu fiecare secunda pe care o petrec gandindu-ma la el si cu mine. Sa spun „noi doi” ar fi unul dintre acele lucruri patetice pe care nu vreau sa le fac, pentru ca nu exista „noi doi”.
May ma priveste ciudat si chiar am ramas surprinsa de faptul ca nu imi mai vorbeste de Matt al ei.Mda...pana la urma i-am retinut numele.Ce stiam de el?Stiam doar ca e un profitor dobitoc care stie de sentimentele lui May fata de el si ii cere sa ii faca temele si toate proiectele.Oricat de mult incercam sa ii explic fetei cat de dobitoc poate fi e ca si cum as vorbi cu peretii.Probabil si ei m-ar asculta mai mult.
„N-am dormit aseara” ii spun oftand ca sa nu se mai uite atat de ciudat la mine
„Oh” dar figura sa e nesigura ca si cum nu m-ar crede
Ma asez pe scaun si privesc fara viata in fata.Axel imi face semne incercand cu disperare sa imi capteze atentia.Dar e greu...Poncho butoneaza telefonul.Probabil vorbesc prin SMS-uri...
Cartea mea de biologie rasuna furioasa atunci cand este izbita de banca.Ma trezesc panicata din reverie si ma uit socata la May.
„Gata!Stiu ce ai!” si pot sa jur ca jumatate din clasa a auzit.
Ma uit la ea si se uita sugestiv in fata.Treaba e ca...Poncho si Axel stau unul langa altul.Exact in momentul in care vreau sa o intreb profesorul intra in clasa incepand pledoaria obisnuita.
Am luat-o inaintea sa, nefiind sigura.Si daca May ar sti?Probabil ar fi o usurare ca cineva sa stie, m-as simti mai puternica stiind ca am un aliat.Dar nu stiam cum va reactiona May.Intr-un fel era datoria mea de prietena.Prietenele isi spun totul,nu?Am fost acuzata de atatea ori ca nu vreau sa impartasesc nimic cu prietenele mele.Nu e vorba ca nu as avea incredere insa e frica de respingere, frica de ironizare, de excludere.Cu toate astea era durerea mea, nu eram obligata sa o impartasesc cu toti.
O simteam in spatele meu asa ca am inaintat hotarata.Nu puteam sa o evit toata ziua insa speram ca va uita in cele din urma.
„Mi-am dat seama” si frica ma invaluia, caci nu stiam daca pot minti daca voi fi intrebata direct
„Ce ti-ai dat seama?” am incetinit
„De ce esti asa...” a spus sigura pe sine „Esti asa din cauza lui” inima a inceput sa imi bata cu putere si am devenit evident agitata
„Care el?” am facut pe proasta sperand ca ea sa o ia de buna
Si-a dat ochii peste cap si felul in care a facut-o m-a scos din sarite
„Stii ceva?Maicata te-a facut normala asa ca vorbeste ca oamenii normali”i-am spus continuand sa merg mai repede acum
„Incepe cu „A” „
M-am oprit in mijlocul culoarului fiind constienta de lumea care trecea pe langa mine.Era usurare si in acelasi timp enervare.Usurare pentru ca nu isi daduse seama si enervare pentru ca o credeam pe May mai desteapta de atat...In ultimele saptamani am auzit numai chestii de genul, asa ca speram ca May sa nu creada aceleasi aberatii.Dar, se pare ca nu se stie niciodata.
„Nu incepe si tu” am chicotit usurata
Si asa au urmat saptamani interesante cand am ajuns la concluzia ca eu chiar iubeam fiinta aia.Am ajuns la concluzia ca il preferam cu ea decat sa il stiu trist.Mi-am dat seama ca il iubesc cu sau fara prietena si ca atata timp cat stiu ca nu ii sunt indiferenta, pot trai si asa.
Si desi ne uitam unul la altul fara sens simteam ca ceva se schimbase.Era ceva dincolo de cuvinte si explicatii, era ca o conexiune puternica pentru ca de fiecare data cand ma pierdeam in intensitatea privirii lui imi era greu sa renunt.Ne zambeam tampeste si daca era un lucru pe care sa il cer era ca lucrurile sa nu se schimbe.
Dul palavragea intr-una si chiar o ascultam desi mintea imi zbura aiurea.Ochii sai s-au intersectat cu ai mei si pot spune ca m-am pierdut.Am zambit tampeste cum fac deobicei, si am putut observa ca si pe chipul sau s-a format un zambet.Eram constienta ca ea vorbeste insa nu imi pasa suficient incat sa o si ascult.
„Va atrageti nu gluma” am reusit sa inteleg in goliciunea momentului
Mi-am intors capul razand pe seama comentariului.L-am vazut si pe el razand si murmurand ceva ininteligibil.
Cap 63
Cei care ma privesc din-afara vad in mine ceva ce ei nu vor fi. Uneori vad asta pe chipurile lor atunci cand zambesc cu tipicul zambet de copil ce nu a gresit niciodata. Vad in mine ceva imaculat, pur si neatins de rautate. Atunci cand fac ceva necugetat ma privesc ciudat si desi ma gandesc ca vor vedea ceea ce sunt, cad mereu drept naiva. Oare cand isi vor da seama ca aparentele inseala? Vad asta pe chipurile lor ironice si zambetele false ma ingretoseaza. Imi vine scarba doar gandindu-ma ce se afla dincolo de intentiile lor „bune”. Parca o vad din nou pe Sandra apropiindu-se de mine si lipindu-si buzele incarcate de gloss de obrazul meu multumindu-mi pentru o aberatie. Mi-am sters obrazul automat in timp ce ea murmura incantata un „esti o dulce” . De cate ori am auzit asta ar trebui deja sa fiu ingrozitor de zaharisita. Din nou, mi-e greata.
Ma asez pe scaunul meu (defapt e al liceului) de la biologie si bat cu degetele in banca visatoare. El sta undeva in fata mea si deodata imi simt inima batand mai puternic pentru ca privirea sa ma fixeaza intr-un mod ciudat. Nu am curaj sa il privesc pentru ca....nici eu nu stiu de ce dar nu pot. Si desi nu ma uit la el prin amintirile mele incetosate vad mesajul sau si incep sa tremur de emotie. Desi sunt asezata am senzatia ca o sa cad in curand si mi-e frica. Daca il iubesc de ce imi e frica? May imi da un cot care parca mi-a ajuns pana in stomac, greata intensificandu-se. Ma uit la ea cu repros si nu vad niciun semn de scuza pe chipul ei.
„Te holbai” imi spune cu tipica fata de „evident”
Oftez urandu-ma pentru ca nu stiu sa ma concentrez asupra actiunilor mele. Insa privirea mea zboara din nou spre el. Zambeste spre Chris si pur si simplu nu ma pot uita in alta parte.
„Ti-am spus eu!!!!” striga May atat de tare incat pana si el a auzit-o.
M-am uitat spre ea ciudat dar nu parea foarte afectata. „S-au despartit!” Am cautat un loc cat de mic in pamant pentru a intra insa din pacate universul ma uraste.
„Ti-am spus eu!Ti-am spus eu!” a continuat parand o fetita cicalitoare. Mi-am asezat capul pe banca sperand sa devin invizibila. Cu siguranta toti se uitau in directia mea. Dar asta nu a facut-o pe May sa se opreasca.
„Dar stii de ce?” am spus printre dinti, furia acaparandu-ma amintindu-mi.
„Hmm?”
M-am uitat spre el asigurandu-ma ca nu se uita in directia mea. Teoretic nu mi-a spus sa tac dar nici nu era de povestit. „Pentru ca dobitoaca umbla cu altii prin facultate”
Fata ei s-a schimbat, entuziasmul scazandu-i. „Oh” a murmurat parand surprinsa de reactia mea.
„Deci aveam dreptate ,nu?” zambetul lui Dul era orbitor si am putut vedea dincolo de ochii sai caprui ceva ironie.
M-am uitat la ea dar spre fericirea mea vorbea cu May.
„Majestatea sa Dul are intotdeauna dreptate” ironia iese usor in evidenta din vocea mea si ma cufund mai usor in scaunul moale in timp ce profesorul pusese un film despre poluare.
Dul se zguduie in ras dar nici macar asta nu ma poate distrage. Ma pierd in atatea informatii noi si simt ca nu mai incap atatea sentimente in mine.
1. S-au despartit. A durat ceva dar s-au despartit. Acum imi dadeam seama de ce ochii Mirandei m-au privit goi si tristi atunci cand ne-am intersectat privirile in statie. Cumva in toata invalmaseala aceea am putut citi si furie. Si desi stiam ca nu faceam bine bucurandu-ma de raul ei, ma simteam usurata cu adevarat stiind ca nu mai are nicio obligatie.
2. In mesaj scria „Pentru ca te iubesc.”
Rasul lui Dul s-a intensificat si era atat de puternic incat ar fi putut trezi si mortii cu siguranta. Profesorul a vrut sa deschida gura pentru a-i reprosa asta sau pentru a-i face cadou o excursie cu toate costurile incluse la director.
„Va....rog... sa ma...scuzati” a reusit aceasta sa spuna printre hohote
M-am uitat spre May sperand sa primesc vreo explicatie dar fata ei era colorata intr-un rosu nesanatos.
„Hai mai, mai intai Mike si acum Poncho?” Si fata lui May s-a descompus. Primul nume rostit de May era interzis. Dar oricat de mult ar fi jurat May ca il uraste, toti stiam ca era imposibil sa iti treaca in 2 zile.
Stai! A zis Poncho?
Si-a dat ochii peste cap nepasatoare.Dul ii facea semne lui Poncho dar radea atat de mult incat nu se intelegea ce vrea sa spuna.
„May....maite....” striga prin hohotele de ras. Nu am inteles ce era amuzant dar fetele lor erau atat de comice...
„Te place” am pufnit.
Ochii sai m-au fixat din nou ca si cum nu ma mai auzise vorbind pana acum si a zambit spre mine astfel incat am simtit nevoia sa fac la fel. Dul s-a sprijinit de mine parca razand si mai tare si am inteles ca voia sa mai spuna ceva.
„Si ea te place!” a strigat raspicat aratand spre mine.
Chiar in acelasi timp s-a anuntat sfarsitul orei. Nu imi amintesc cum am intrat in clasa dar eram in banca mea uitandu-ma la foaia pe care Dul desenase portative in ora de religie.
„Si ce daca?” spunea Poncho catre Dul
„Da mai.”am intervenit si eu „Daca fetei ii place foarte bine”
Ochii sai au sclipit si am tinut capul in sus puternica ca sa demonstrez ca nu ma las atat de usor intimidata.
El s-a ridicat de pe catedra si l-am vazut venind spre mine. Nu imi era frica, teama trecusa si acum mi se parea un lucru stupid.
"Si ce ar fi daca mie mi-ar placea alta fata?" ma intreaba privindu-ma sugestiv.
Dul isi duce o mana la gura iar apoi incepe sa tipe crizata.
"Nu pot sa cred!!" tipa aceasta.
Mda. Nici eu.
May spune ca am fost aeriana toata ziua iar Dul povesteste ca a doua zi nu am fost la liceu cica pentru ca ma simteam rau. Eu nu imi amintesc prea mult si intr-un final am si inteles de ce. Am ajuns la capatul capatului iar mintea mea incearca sa se protejeze blocand informatii care m-ar rani. Dar eu imi amintesc acea privire rece si lacrimile. Imi amintesc lacrimile cel mai bine. Si nu am putut intelege niciodata de ce. A spus ca acea zi nu a insemnat nimic si desi incercam sa par indiferenta tot ma durea. Gol...Intuneric...Nimic.
Cap 64
„Cauta in continuare, nu ai sa gasesti nimic!” imi striga vocea aia mica si insignifianta de la capatul ratiunii mele. Nu stiam ca mai am asa ceva.
Si desi continua sa urle la mine ma incapatanez si mai tare. Stiu ca e pe acolo pe undeva. Am coborat de aproximativ 3 minute din autobuz si continui sa merg pe aleea ingusta spre scoala. Unul de a 9-a a trecut pe langa mine si s-a holbat urat. Nu stiu cum picioarele mele tradatoare nu s-au impiedicat de vreo piatra oarecare sau cum de nu m-am agatat de oglinda retrovizoare a unei masini prost parcate. Dar continui sa caut si ma simt stupid cand uneori uit ceea ce caut gandindu-ma ca nu e ceea ce vreau defapt. Ce vreau? O limuzina dar ma multumesc si cu un Mercedes Guardian. Eventual as vrea si o vila in mijlocul orasului si daca nu cer prea mult(stiu ca nu cer) vreau si ca telefonul ala blestemat sa apara in geanta mea plictisitoare. Si cum stiu ca nu o sa primesc nimic din ce vreau continui sa caut. Nu. Nu sunt proasta. Stiu ca am lasat telefonul la incarcat azi-dimineata. Stiu ca nu e in geanta. Si mai stiu ca oricum nu am nevoie de el. Cel putin nu acum.
Nu ma mai doare. Inca ustura putin si continui sa suflu peste rana. Nu mai e mult. Mai sunt doar cateva saptamani. Vreo 2. Doar suntem in 1 iunie. Doar putin. Ce s-a intamplat in timpul asta? Ah pai doar imi venea sa plang in fiecare secunda pentru ca, ei bine, de vreo 2 saptamani Poncho o invarte si o imbratiseaza pe Sandra. Da...Visul meu de-o viata. Iar ea e asa de fericita incat daca el s-ar arunca de la etajul 3, ea l-ar urma numaidecat da’ nu pentru ca si-ar da viata pentru el ci ca sa il intrebe cum mai e vremea asa in cadere. Nu. Nu sunt ofticata. Cand el iese afara, iese si ea cica sa mai ia aer. Ceea ce ei nu stiu e ca eu ma uit intotdeauna pe geam. Si oricat se invarte ea prin jurul eu, pe el nu il intereseaza. In schimb atunci cand intra in clasa situatia e cu totul alta. Il ignor. Merita asta. De fiecare data cand zice ca are o placere deosebita in a ma enerva ii dau peste nas. De fiecare data cand o intreaba pe May de mine ii zic sa intrebe de Sandra. Acum cand trimit SMS-uri sau vorbesc la telefon cu lume neimportanta zice sa ii zic prietenului ca sunt la ore. E un bou! Si el stia asta. Il anunt intotdeauna. Si in loc sa reactioneze zambeste ca un tampit. Si pleaca. Bine! Pleaca! Crezi ca o sa rezolvi ceva? Intotdeauna pleci.
Trage de husa. Vrea sa o scoata ca sa se amuze putin.
Sunt o scarba si poate toti se gandesc ca am devenit o acritura dar nu-mi pasa. Zambeste iar, atitudinea mea de fata rea amuzandu-l copios.
„Te pocnesc! Pe bune.” Spun incercand sa nu dau in ras.
Si atunci incepe sa rada. Dul se intoarce spre el si incepe si ea sa rada pentru ca dintr-un motiv sau altul o amuza rasul lui. Si cand May se intoarce si ea de la desenatul craniilor cu „love hurts” o da si ea in ras.
Cap 65
2 saptamani mai tarziu
Stau intr-un colt plictisita. Toata lumea se plimba de colo in colo iar eu stau in simpaticul meu colt privind la toata agitatia de acolo. Defapt, nu mai sunt multi in sala de festivitati dar e multa agitatie. Salut profii care trec pe langa mine urandu-mi vesnica „Vacanta placuta”. Mda...cu siguranta. Dul si Ucker vorbesc de aproximativ 13 minute. Acum 14. Ea isi priveste pantofii iar el ii ridica barbia in sus. Ea zambeste deodata si parca toata fata i se lumineaza. Ii mangaie parul iar ea se coloreaza imediat. Gata! Cred ca au nevoie de o pauza. Sau poate n-ar mai trebui sa ma uit eu. Dar nu-mi pot misca ochii de la ei. Si o ceva stupid ma inteapa si ma zgarie si imi face rau si...vreau sa plec dar stiu ca nu pot. I-am promis lui Dul ca o astept sa plecam impreuna. Dar din cate vad, ea nu prea mai vrea sa plece. Ma sprijin de perete mai bine si continui sa ma holbez la ei. Fir-ar! Si fir-ar! , e al 9-lea „Fir-ar” pe ziua de azi! Dar e ceea ce am vrut,nu? Adica se plac. Si sunt sigura ca o sa iasa ceva dupa ziua de azi. Si chiar e ceea ce voiam. Zambesc. Da! Merita!
„Le sta bine,nu?” ma intreaba el si ma intorc brusc pentru prima oara luandu-mi ochii de la cei doi.
„Cu siguranta” spun cuprinsa de un zambet cu siguranta urias
„Si noua ne statea bine impreuna”
Ma uit socata. Ai uitat? Mi-ai dat plasa.
„Bine spus. Ne statea” ii spun accentuand trecutul.
„Am fost un prost ca te-am pierdut.” Si pentru prima oara am simtit regretul. Oh da! Ai fost! Si nu pentru ca as fi eu speciala sau as avea un atuu incredibil insa a distrus o buna bucata din mine. Nu putea sa isi ceara scuze,nu?
„Nu-mi spune ca acum regreti.” Privirea mea e ca lava incinsa, il deterioreaza din-auntru si il vad crispat.
„Si daca ti-as pune ca da? Daca ti-as spune ca imi pare rau....” spune rapid si il opresc pentru ca nu il pot lasa sa continuie.
„Deci asta era. Vrei sa iti ceri scuze si sa imi ceri sa uit si sa fim prieteni,nu?” Si dau sa plec. Cu cat simt ca adevarul e din ce in ce mai adevarat si mai real ma doare mai rau. Dar mana lui ma opreste. Nu a terminat.
„Nu. Voiam sa iti spun ca imi pare rau dar nu vreau sa fim prieteni.”
Soc! Nici macar prieteni? Ok sunt o ciudata. Mai intai nu vreau sa imi spuna ca vrea sa fim prieteni dar acum cand imi spune ce se presupune ca vreau nu pot sa accept. Ok, ok. Retracteaza tot!
Vede ca nu inteleg si pe chipul sau apare intelegerea. Ca un izvor in mijlocul pustietatii. Ca...un parfum Avril Lavigne in Romania? Aberez deja.
„Any, te iubesc”
Si atunci ma prind. Inima imi bubuie in piept si ma simt mai fericita ca niciodata. Si eu il iubesc. Ce am invatat? Ca nimic nu e imposibil in viata si ca daca vrei cu adevarat se implineste dar uneori trebuie sa-ti calci peste orgoliu si sa faci sacrificii pentru ca lucrurile sa nu mai devina atat de „Inalcanzable”
Epilog
Soare. Ingrozitor. Oribil. Mult prea cald. Sunt fericita. A trecut si asta. Nu regret nimic. Nu vreau sa regret ceva. Stiu doar ca mai e un an. Un an si voi fi pe picioarele mele. Un an si ma voi desparti de colegi, de profesori nebuni si exigenti si de prieteni. Ei bine, nu chiar de toti. Prietenii adevarati raman mereu acolo. Nu vor pleca niciodata. Stiu asta. Si el? Pff..Ei bine el nu va fi pentru totdeauna cu mine. Sunt constienta de asta. Nu ne vom iubi vesnic dar e bine asa cum e. E ciudat cum s-a petrecut totul. Dar suntem impreuna. Ma iubeste? Acum stiu ca asa e. Nu vreau raspunsuri. Nu vreau sa stiu de ce s-a despartit de fosta. Nu vreau sa stiu de ce nu m-a mai vrut. Nu ma intereseaza motive. Si nu e pentru ca n-as avea incredere in el ci pentru ca nu mai are rost. Nu mai vreau sa privesc inapoi la lucrurile care au durut. Daca e sa ma gandesc mai bine acum parca nici n-ar fi fost.
THE END
_______________________________________
Sometimes when I close my eyes I pretend I'm alright
But it's never enough
 <3
|
|
Siguelaaaaa!
uh..daca ar fi mai destept i-ar spune direct tot lui any ca sa fie impreuna.